Verifică gratuit cât de bine îți vinde websiteul
Introdu websiteul tău și primești un control rapid. Îți arătăm dacă oamenii pot înțelege ușor ce oferi, dacă te pot contacta rapid și dacă websiteul are semnele de bază pentru încredere.
Ce verificăm exact
Nu îți dăm un scor scos din burtă. Mai jos este lista completă a verificărilor pe care le face instrumentul, exact în ordinea în care contează pentru un om care vrea clienți din site. Scanarea gratuită se uită la pagina principală, la fișierul robots.txt și la sitemap.xml. Atât, dar bine făcut.
Te găsesc oamenii?
Prima întrebare nu este cât de frumos arată site-ul, ci dacă Google are voie să îl arate.
- Site indexabil — căutăm instrucțiunea „noindex” în pagină, în răspunsul serverului și blocajele din robots.txt. Dacă există una, Google nu are voie să te afișeze deloc. Este cea mai gravă problemă posibilă și cea mai ieftin de reparat.
- Sitemap.xml și câte adrese conține — sitemap-ul este lista de pagini pe care o dai tu lui Google. Dacă are 0, 1 sau 2 adrese, Google poate indexa doar acele pagini. Este un bug frecvent și complet invizibil pentru proprietar — de aceea îl semnalăm ca problemă gravă.
- Există robots.txt — fișierul care spune roboților ce au voie să citească. Lipsa lui nu e fatală, dar de obicei e semnul unui site pus la repezeală.
- Adresa canonică — verificăm dacă există și dacă e scrisă complet, cu domeniu. Scrisă pe jumătate, poate face Google să creadă că paginile tale sunt duplicate între ele.
- HTTPS activ — fără el, browserul scrie „Not secure” lângă adresa ta. Omul vede avertismentul înainte să vadă ce oferi.
Te văd motoarele AI?
Aici este partea pe care aproape nimeni nu o verifică. Tot mai mulți clienți întreabă direct un asistent AI, nu Google.
- Conținut fără JavaScript — luăm codul paginii exact cum îl ia un robot, fără să rulăm niciun script, scoatem tot codul și numărăm cuvintele rămase. Dacă sunt sub 150, înseamnă că site-ul se construiește în browser. Crawler-ul ChatGPT nu execută JavaScript, deci pentru el site-ul tău este gol. Este rezultatul cel mai important din tot raportul când iese prost.
- Roboți AI blocați — verificăm în robots.txt dacă sunt interziși GPTBot, OAI-SearchBot, ChatGPT-User, ClaudeBot, PerplexityBot și Google-Extended. Unele găzduiri și rețele de livrare îi blochează implicit, fără ca proprietarul să afle vreodată.
- Date structurate — căutăm JSON-LD și îți spunem ce tipuri am găsit. Sunt informații scrise în format de mașină despre cine ești, unde ești și ce oferi. Fără ele, orice motor trebuie să ghicească.
Înțeleg ce oferi?
Un om decide în câteva secunde dacă ești ce caută. Google decide la fel de repede.
- Titlul paginii — verificăm dacă există, dacă are între 30 și 60 de caractere și dacă nu e generic („Home”, „Welcome”). Titlul este linia pe care omul o citește în rezultatele Google.
- Descrierea pentru Google — verificăm dacă există și dacă are între 70 și 155 de caractere. Dacă nu o scrii tu, Google alege singur un fragment din pagină, de multe ori unul fără sens.
- Un singur titlu principal (H1), completat — mai multe titluri principale, sau unul gol, fac pagina confuză. Nu se mai înțelege care este subiectul.
- Structura titlurilor — verificăm dacă titlurile sar peste niveluri, de exemplu de la H2 direct la H4. O structură logică ajută orice motor să rezume corect pagina.
- Suficient conținut — numărăm cuvintele. Sub 300 de cuvinte, pur și simplu nu ai spus destul cât să te poată recomanda cineva.
Te pot contacta?
Poți avea cel mai bun site din lume. Dacă omul nu găsește butonul de sunat în trei secunde, ai pierdut clientul.
- Link de telefon (tel:) — numărul trebuie să fie link, nu doar text. Pe telefon, un număr care nu se apasă înseamnă un client care nu sună.
- Buton de apel vizibil fără scroll — verificăm dacă butonul apare în partea de sus a paginii. Fiecare derulare în plus scade numărul de apeluri.
- Link WhatsApp — mulți români din UK preferă să scrie pe WhatsApp, mai ales seara sau când sunt la muncă.
- Formular de contact — unii clienți nu sună niciodată. Vor să lase un mesaj și să fie sunați ei.
- Adresă sau zonă deservită — pentru căutările de tip „lângă mine”, dacă nu scrii unde lucrezi, nu exiști.
Ce vede scanarea gratuită și ce vede cea completă
Scanarea gratuită se uită la o singură pagină — cea principală — plus robots.txt și sitemap.xml. Este suficient ca să prinzi problemele care blochează totul. Nu este suficient ca să știi de ce site-ul tău nu crește. Mai jos e diferența, fără marketing.
| Verificare | Gratuit | Complet |
|---|---|---|
| Indexare, robots.txt, sitemap, canonical, HTTPS | ✓ | ✓ |
| Conținut vizibil fără JavaScript | ✓ | ✓ |
| Roboți AI blocați | ✓ | ✓ |
| Titlu, descriere, H1, structură, număr de cuvinte | ✓ | ✓ |
| Telefon, WhatsApp, formular, zonă | ✓ | ✓ |
| Toate paginile, nu doar prima | — | ✓ |
| Titluri și descrieri duplicate între pagini | — | ✓ |
| Pagini subțiri, cu lista lor | — | ✓ |
| Pagini orfane, la care nu duce niciun link | — | ✓ |
| Linkuri interne rupte și pagini 404 | — | ✓ |
| Pagini aproape identice (peste 80% similitudine) | — | ✓ |
| Când a fost actualizat ultima dată conținutul | — | ✓ |
| Viteza reală măsurată de Google (Core Web Vitals) | — | ✓ |
| Capturi de ecran desktop și mobil | — | ✓ |
| Validarea datelor structurate, nu doar prezența lor | — | ✓ |
| Imagini fără descriere și fișiere prea mari | — | ✓ |
| Rata de apariție în răspunsurile motoarelor AI | — | ✓ |
| Ce concurenți apar în locul tău | — | ✓ |
| Listă de reparații ordonată după efort și impact | — | ✓ |
De ce nu apare site-ul tău pe Google
În practică, motivele sunt aproape mereu aceleași câteva. Nu sunt mistice și nu au legătură cu „algoritmul”.
- Site-ul cere singur să nu fie afișat. O setare rămasă de la construcție, o casetă bifată în panoul de administrare, o linie în robots.txt. Se repară în cinci minute, dar poate ține un site invizibil ani de zile.
- Google cunoaște doar o pagină. Sitemap cu una-două adrese, meniu făcut din butoane care nu sunt linkuri reale, pagini la care nu duce nimic.
- Conținutul este prea subțire. O pagină cu 80 de cuvinte și trei poze nu îi dă lui Google niciun motiv să te aleagă pe tine.
- Aceeași pagină, repetată de zece ori. Pagini identice cu doar numele orașului schimbat. Exact tiparul pe care Google îl tratează ca spam.
- Site-ul se construiește în browser. Frumos pentru oameni, gol pentru roboți.
- Nu ai profil Google Business sau datele nu se potrivesc. Pentru un business local, asta contează adesea mai mult decât site-ul în sine.
Fiecare dintre acestea este explicată pe larg în ghidurile noastre și în secțiunea cu probleme frecvente.
Ce faci după ce primești raportul
Sunt trei situații și e bine să știi din start în care ești.
1. Totul e în regulă
Scor bun, nicio problemă gravă. Atunci nu ai nevoie de noi. Concentrează-te pe recenzii Google și pe adăugarea de conținut nou. Nu plăti pe nimeni să repare ce nu e stricat.
2. Probleme mici, reparabile de tine
Titlu, descriere, buton de telefon, text lipsă, descrieri la imagini. Dacă ai acces la panoul site-ului, le faci singur într-o după-amiază. Îți spunem exact ce să schimbi. Cine poate repara singur, să repare singur — nu are rost să plătească pentru asta.
3. Probleme de fond
Site-ul nu poate fi indexat, textul nu există fără JavaScript, o singură pagină pentru tot business-ul. Acestea nu se rezolvă cu ajustări. Atunci discutăm despre ce merită făcut și în ce ordine, iar dacă răspunsul e „nu merită investit aici”, îți spunem asta.
Întrebări frecvente
Este cu adevărat gratuit?
Da. Scanarea de bază este gratuită și nu îți cerem card. Îți cerem doar adresa site-ului și un email, ca să îți putem trimite rezultatul. Raportul complet, cel care parcurge tot site-ul, costă £10 și este o plată unică, fără abonament.
Ce date colectați?
Adresa site-ului și emailul tău. Salvăm rezultatul scanării ca să îl poți primi pe email și ca să îl poți deschide mai târziu. Nu vindem datele nimănui și nu îți trimitem mesaje automate zilnice.
Cât durează?
Scanarea gratuită durează în general între 10 și 30 de secunde. Depinde cât de repede răspunde site-ul tău. Raportul complet durează câteva minute, pentru că parcurge mai multe pagini, face capturi de ecran și măsoară viteza.
Funcționează pentru orice site?
Funcționează pentru orice site public care se deschide de pe internet. Nu funcționează pentru site-uri protejate cu parolă, pentru pagini de Facebook sau Instagram și nici pentru site-uri care nu sunt încă publicate.
Trebuie să vă dau acces la site?
Nu. Nu îți cerem parole, nu îți cerem acces la găzduire și nu îți cerem acces la Google. Ne uităm la site-ul tău exact așa cum îl vede un vizitator sau un robot de căutare, din afară.
Ce fac dacă iese prost?
Nu intri în panică. Multe dintre problemele pe care le găsim se repară în câteva minute de către persoana care îți administrează site-ul. În raport îți spunem clar ce este grav și ce este cosmetic. Dacă site-ul are probleme de fond, îți spunem asta direct, fără să te împingem la nimic.
De ce contează dacă mă văd motoarele AI?
Tot mai mulți oameni întreabă direct ChatGPT, Gemini sau Perplexity în loc să caute pe Google. Roboții acestora nu execută JavaScript. Dacă textul site-ului tău apare doar după ce se rulează cod în browser, pentru ei site-ul tău este gol.
Nu ai încă un website?
Atunci scanarea nu îți spune nimic util. Construim website-uri pentru antreprenori români din UK, cu text scris ca să fie citit de oameni și de motoarele de căutare deopotrivă.
Vezi cum funcționează website-ul gratuit